Elev în România – grădinar în şcoala vieţii

“Scopul învăţământului este acela de a oferi elevilor posibilitatea acumulării deprinderilor şi cunoştinţelor de bază necesare comunităţii şi individului, ca şi dezvoltarea unui set de valori”. Această afirmaţie am găsit-o pe internet în încercarea mea de a afla care este scopul învăţământului din România pentru că eu încă nu l-am găsit nici în 12 ani de şcoală (plus 3 ani de grădiniţă, dar atunci nu mă gândeam decât la jucării).

Ni se spune să învăţăm bine şi să ne găsim un loc de muncă. În loc să ne înveţe cum să ne deschidem o afacere şi să fim pe cont propriu, ei ne învaţă cum să completăm un Curriculum Vitae. Cred că România a rămas puţin în urmă la capitolul învăţământ: cadrele didactice sunt din ce în ce mai puţine, nimeni nu vrea să mai vină să lucreze în învăţământ, dotările sunt destul de proaste, iar programa şcolară, eu personal o consider învechită. Învăţăm multe lucruri de care nu vom avea niciodată nevoie, lucruri pe care trebuie pur şi simplu să le toceşti, să le memorezi, fără să le înţelegi şi apoi să i le dictezi profesorului. Aceasta este reţeta dacă vrei să ai numai 10 în şcoală şi apoi, după ce o termini, să nu mai ai nici un viitor.

Aş vrea să ni se dea mai mult libertatea de a alege ce vrem să învăţăm. Nu mă înţelegeţi greşit, nu vreau să spun că ar trebui să facem numai ceea ce ne place, dar informaţia ar trebui structurată altfel, mai interactivă, mai interesantă. Ar putea să existe o structură de bază, care să fie învăţată de toţi şi care să conţină informaţiile de bază şi tot ce ne trebuie în viaţă, şi o parte pe care să o aleagă elevii în funcţie de aptitudinile şi de dorinţele lor. Astfel, învăţământul ar fi mai interesant, iar tinerii nu ar mai fi debusolaţi când ar ieşi de pe băncile şcolii în viaţa reală. În plus, s-ar duce la şcoală de placere şi nu ar mai avea acea dorinţă teribilă de a auzi cât mai repede clopoţelul pentru a pleca acasă.

România are nevoie de o schimbare, învăţământul are nevoie de o schimbare. Oamenii sunt singurii care pot face aceste schimbări, însă, înainte să poată schimba ceva, trebuie să se schimbe pe ei şi acest lucru este mai greu. Învăţământ înseamnă elevi, profesori, şcoli şi materie. Nu ştiu sigur cu ce ar trebui să începem schimbările, cred că în paralel cu toate odată. Dar cine, oare, o să aibă curajul să schimbe ceva? Probabil răspunsul este «noua generaţie». Tinerii sunt mai deschişi la schimbări, cu ei ar trebui să înceapă totul. Şcoala şi profesorii ar trebui să îi ajute să îşi dezvolte capacităţile la maxim şi să le dea posibilitatea de a alege, să îi îndrume, nu să le interzică din start dreptul la o opinie şi o părere proprie.

Aş putea să mai spun multe despre situaţia învăţământului, dar, poate, pe mine nu o să mă credeţi, am terminat liceul anul acesta, acum întrat în “viaţă”, însă am găsit un citat de-al lui Eminescu care este astăzi mai actual ca niciodată, de parcă poetul ar fi scris aceste lucruri astăzi: «Copiii români sunt încărcaţi cu materii atât de multe şi atât de diverse, încât nici profesorii, nici şcolarii nu se pot orienta în capetele lor. Aceşti copii nu învaţă nimic, pentru că memoria nu păstrează nimic nepriceput, nerumegat, unde interesul viu şi judecata copilului n-au jucat nici un rol. Singurul efect al încărcării memoriei cu lucruri pe care nu le poate mistui e sila şi scârba copilului de carte. La acest rezultat au ajuns aproape toate şcoalele la noi. Vezi tineri care au învăţat latineşte, greceşte, istoria universală, logică şi psihologie, ştiinte naturale, geografie în toate clasele, drept administrativ, economie politică, au trecut bacalaureatul şi … cu toate astea, nu ştiu a scrie o frază corectă, iar a doua zi după ce au părăsit şcoala, au uitat tot… »